Oblomov își petrece majoritatea timpului stând culcat în casă, alături de servitorul său Zahar, într-o stare de apatie generală. Refuză sistematic invitațiile de a ieși în lume pe motiv că ar fi plictisitoare. Asemeni poveștii drobului de sare a lui Creangă, începe să se plângă când apar probleme ce trebuie rezolvate, dar nu face nimic în acea privință.
Astfel îl găsește Stolz, un vechi prieten din copilărie. Încearcă să-l scoată în lume și-i face cunoștință cu Olga, o prietenă dragă de-a lui. Oblomov se îndrăgostește de aceasta și, pentru o perioadă de timp, reușește să-și schimbe modul de viață. Idila dintre cei doi nu ține, între ei fiind o prăpastie sau un zid de netrecut.
Revine la vechile obiceiuri. Devine țintă ușoară șiretlicurilor celor care vor să profite de pe urma lui. Cu toate astea, Stolz mai crede că-l poate schimba. Îi scrie scrisori și îi face vizite. "Acum ori niciodată" repeta el.

Deși nu a înfăptuit multe lucruri, a lăsat o puternică impresie tuturor celor care l-au cunoscut:
"— Pentru ceea ce găseşti la el şi care e mai preţios decât orice inteligenţă: o inimă credincioasă şi cinstită! Este comoara cu care l-a înzestrat natura, şi Oblomov a ştiut s-o poarte neatinsă de-a lungul întregii vieţi. A primit lovituri, a căzut de multe ori, şi-a pierdut înflăcărarea şi, în cele din urmă, a adormit, distrus, dezamăgit, obosit de viaţă, dar nu şi-a pierdut cinstea şi firea credincioasă. Inima lui n-a scos niciodată o notă falsă; nicio murdărie nu s-a prins de el. Pe el nu-l poate încânta niciun fel de minciună împodobită, nimic nu-l poate ademeni pe o cale greşită; poate să clocotească în jurul lui un noian de răutate şi murdărie, o lume întreagă se poate otrăvi de rele şi întoarce pe dos, dar Oblomov nu se va închina niciodată idolului minciunii, sufletul lui va rămâne întotdeauna curat, luminos, cinstit… E un suflet limpede ca cristalul. Oameni ca el sunt puţini pe pământ; sunt foarte rari, ca nişte mărgăritare pierdute în mulţime! Inima lui nu poate fi cumpărată cu nimic; pe el te poţi bizui oriunde şi oricând. Iată lucrul căruia i-ai rămas credincioasă. Şi iată de ce nu mă va apăsa niciodată peste măsură grija ce i-o port. Am cunoscut mulţi oameni plini de înalte însuşiri, dar niciodată n-am întâlnit un suflet mai curat, mai luminos şi mai simplu ca al lui; am ţinut la multă lume, dar la nimeni atât de adânc şi de trainic ca la Oblomov. Cine l-a cunoscut o dată, nu poate să nu-l iubească. Aşa e? Am ghicit?"