Scan barcode
A review by edinaakerekes
Vara în care mama a avut ochii verzi by Tatiana Țîbuleac
5.0
Un 5/5 ușor, mi-a plăcut foarte mult, am sorbit-o pagină cu pagină, din copertă în copertă, ca pe un poem lung de 122 de pagini.
Cu siguranță nu a fost ceea ce mă așteptam să fie când mi-a fost recomandată și am fost foarte plăcut surprinsă să constat că, deși aveam așteptări mari de la cartea asta, nu m-a dezamăgit nici o secundă.
Plină de metafore și imagini furioase de toate tipurile, mai ales vizuale, nu se simte aproape deloc ca o proză.
În timp ce se povestește despre vara pe care, un băiat care își urăște mama, și-o petrece alături de ea într-un sătuc francez, se aduc completări din prezent și se arată impactul pe care l-a avut acea perioadă asupra vieții lui Aleksy.
Tranziția de la stările de furie nebună și agresivitate, la cele de visare și compătimire marcate de empatie îi dau acestei cărți o intensitate foarte rar întâlnită.
După cum a remarcat și Radu Vancu, unele fraze aduc cu stilul Aglajei Veteranyi, deci dacă v-a plăcut ceva de ea, garantat o să vă placă și asta.